Livrare gratuita prin curier rapid pe teritoriul României pentru comezile de peste 90 lei| Livrare prin DHL în Europa

Prăjitură cu mere, rețeta bunicii

 

Există amintiri ce ne poartă înapoi în timp, spre locuri sau oameni de demult, amintiri în care rememorăm emoții vechi și dragi, păstrate cu grijă în unghere bine ascunse ale minții noastre.

Dar există și amintiri pe care le simțim, pe care le trăim în prezent ca și cum ele ar face parte din „acum” la fel de mult cum fac parte din „atunci”. Sunt acele amintiri care revin în mod surprinzător, de cele mai multe ori neinvitate, și pe care le retrăim la fel de intens și de real de fiecare dată. Despre ele nici nu știm exact în care colțișor de suflet ne-au fost pitite pe nesimțite, dar știm că ne-au fost lăsate acolo ca să ne însoțească prin viață asemeni unui prieten bun, discret, și a cărui îmbrățișare să ne umple de cea mai adevărată și caldă fericire.

Ca să trăim aceste clipe pline de magie și emoții, e de ajuns un miros, un gust, o atingere sau chiar o adiere de vânt. Toți avem astfel de amintiri asociate cu senzații specifice, cele mai multe legate de momente sau persoane din copilăria noastră. Ca să exemplificăm, mirosul de unt cald și vanilie nouă ne amintește întotdeauna de bunica, de blândețea vocii ei și de cel mai confortabil sentiment de bine și siguranță.

Atunci când vrem să evocăm amintirea prețioasă a bunicii, facem rețeta ei de prăjitură cu foi fragede și mere, unul dintre cele mai iubite deserturi ale copilăriei petrecute în căsuța cu ferestre mici și „suflet” mare de la țară.

Ai nevoie de:

Pentru aluat:

  • 500 de grame de făină albă
  • 1 plic praf de copt
  • 6 linguri de zahăr
  • 1 ouă și 1 gălbenuș
  • 1 pachet de unt
  • 3 linguri smântână
  • Esență vanilie

Pentru umplutură:

  • 1,3 - 1,5 kg de mere
  • 200 gr de zahăr
  • 1 linguriță de scorțișoară

Metoda de preparare este foarte simplă. Cuptorul trebuie pregătit din timp, astfel încât să fie gata încălzit în momentul în care pui prăjitura la copt. Treapta de temperatură se setează la 180 de grade Celsius.

În video-ul următor, realizat împreună cu prietenii de la www.icooking.ro, poți observa ușor care sunt pașii de urmat și cum am preparat noi această prăjitură delicioasă:

 

 

 

Într-un vas încăpător amestecă mai întâi toate ingredientele uscate necesare aluatului. Peste amestecul de pulbere albă, adaugă ingredientele lichide, frământând cu mâinile până obții un aluat vârtos și nelipicios. Bila de aluat se împarte în două părți egale, care se lasă la odihnit până când termini de pregătit și umplutura.

La această prăjitură, bunica folosea întotdeauna mere roșii, culese din livada din spatele casei, pe care bunicul o îngrijea la fel de grijuliu ca pe noi, copiii. Chiar și acum, când facem prăjitura bunicii, alegem mere precum erau acelea: cu coajă roșie, acrișoare, imperfecte ca aspect dar divine la gust. Pentru curățarea merelor de coajă și cotor, noi ne ajutăm de priceperea unui cuțit KUTT, iar miezul gălbui și parfumat îl dăm printr-o răzătoare mare.

 

Într-o tigaie cu strat neaderent pune merele rase, dă-le la foc mic pe aragaz și lasă-le la călit cu cele 200 de grame de zahăr până ce tot sucul se evaporă. La final, pune o linguriță de scorțișoară și lasă tot amestecul la răcit.

Bilele de aluat se întind cu sucitorul și se pregătește o tavă de cuptor tapetată cu hârtie de copt. Prima foaie se așterne pe fundul tăvii, se înțeapă din loc în loc cu o furculiță, se pune umplutura și deasupra se așază cea de-a doua foaie care va fi și ea înțepată din loc în loc.

Prăjitura va avea nevoie de 45 de minute în care să stea la cuptor, apoi de încă 10 minute de stat la răcit. Mirosul familiar de unt aromat cu vanilie se va împrăștia însă din cuptor încă din primele minute ale coacerii, iar bucătăria va fi invadată din nou de bucuria caldă și sinceră a copilăriei. Bunătatea înțeleaptă a bunicii își va face din nou simțită prezența, iar tu vei fi din nou copilul vesel, cu zâmbet larg pe chip și ochi ațintiți pe minunea ce se înfăptuiește ocrotită de căldura cuptorului.

 

Poftă bună!

Lasă un comentariu

Nu uita, comentariile trebuie aprobate înainte de publicare