Livrare gratuita prin curier rapid pe teritoriul României pentru comezile de peste 90 lei| Livrare prin DHL în Europa

Burger de casă

Cine nu iubește burgerii? Sau, mai bine zis, cine poate rezista tentației de a mușca cu nesaț dintr-o chiftea bine rumenită pe grill, acoperită de straturi multe de legume, cu sosuri delicioase, ce curg valuri-valuri  între două jumătăți de chiflă albă și pufoasă?

Hmmm, numai gândul la așa minunăție ne face să încingem de grabă grătarul și să ne apucăm de treabă.

Pentru cei mai chipeși și gustoși burgeri, va fi nevoie să pui la bătaie:

  • 1 kg de carne tocată de vită
  • 4 chifle
  • 4 felii de brânză cheddar
  • 1 ou
  • ¼ cană de pesmet
  • Sos Worcestershire
  • Muștar
  • 2 căței de usturoi
  • Sare
  • Piper
  • 2-3 roșii
  • 2-3 cepe
  • Castraveți murați
  • Ardei iuți jalapeno murați
  • Rucola
  • 2 lingurițe de zahăr
  • Ulei de măsline
  • Oțet balsamic
  • Ketchup, sos barbeque sau sos de maioneză după preferințe

 

Pasul 1 – Pregătirea chiftelelor

Într-un bol încăpător amestecă carnea tocată cu oul, pesmetul, 1 lingură de sos Worcestershire, 1 lingură de muștar, 2 căței de usturoi zdrobiți, ½  linguriță de sare și ¼  linguriță de piper. Pasta formată se împarte în bile egale pe care le aplatizezi cu podul palmei sau o spatulă, formând 4 chiftele vesele și rotunjoare, ce vor aștepta cuminți până treci cu bine și de pasul ce urmează.


 

Pasul 2 – Pregătirea celorlalte ingrediente

Scoate de la păstrare cel mai precis cuțit de feliere pe care îl ai în dotare, căci acum e momentul să-i testezi abilitățile.

Feliază subțire roșiile, ceapa, castraveții murații și ardei jalapeno. 

Cruciatul din bucătăria noastră pentru astfel de misiuni precise este, fără îndoială, cuțitul Kutt Hanma, cu aspect de lovituri de ciocan.

Cel mai burger între burgeri este cel ce se respectă îndeajuns încât să-ți îngăduie timp suficient pentru a carameliza o parte din feliile de ceapă. Pentru acest procedeu, încălzește o tigaie la temperatură medie, toarnă câțiva stropi de ulei de măsline, pune jumătate din cantitatea de felii de de ceapă, adaugă 2 lingurițe de zahăr, puțin oțet balsamic și lasă pe foc până când ceapa se înmoaie.

Mai rămâne să speli o mână de frunze de rucola, pe care le lași apoi la scurs și poți trece la pasul cu numărul 3.

 

 

Pasul 3 – Rumenirea pe grill

E timpul să răsplătești frumos timpul de așteptare al chiftelelor din carne și să le așezi frumos pe grilajul încins al grătarului, lăsându-le la fript, când pe o parte, când pe cealaltă, până își schimbă culoarea, devenind rumene și strălucitoare. Atenție, însă! Prea mult stat pe grătar dăunează, așa că fii pe fază și ia-le deoparte cât încă sunt suculente și nu s-au închis de tot la culoare.

Cam de 7-8 minute au nevoie să se rumenească, așa încât mijlocul să nu le fie crud, iar estetica să fie ideală. Pentru siguranță, poți testa tăind chifteaua cu cuțitul. Dacă mijlocul e roz, înseamnă că mai are nevoie de gătire.

Cu două minute înainte de a fi gata, îmbracă fiecare chiftea cu o felie de brânză cheddar și lasă pe grill până începe să se topească.

Taie apoi chiflele în două și plasează jumătățile cu partea secționată pe grătar și lasă-le să se prăjească ușor, preț de o jumătate de minut.

 Pasul 4 – Creația

Pasul final e destinat procesului de creație, când toate ingredientele pregătite în etapele anterioare se pun la un loc și devin ceea ce trebuie să fie de fapt un burger adevărat: o capodoperă culinară.

Pe felia inferioară de chiflă, așterne un pat generos de ketchup, sos barbeque, maioneză sau orice alt sos preferi, pune câte un strat din legumele pregătite și unul de rucola, așază chifteaua ca pe o pernuță otomană peste faldurile multicolore de legume și apoi  acoperă totul cu turbanul din chiflă albă, împodobită cu boabe de susan.  

Și gata, acum ai în față o explozie de culoare, gusturi, arome și mirosuri îmbătătoare! Un burger bogat, chipeș și savuros!

Poftă bună!

Gătește bine, gătește rețetele KUTT!

Lasă un comentariu

Nu uita, comentariile trebuie aprobate înainte de publicare