Livrare gratuita prin curier rapid pe teritoriul României pentru comezile de peste 90 lei| Livrare prin DHL în Europa

Cum să utilizezi în siguranță pila de ascuțit cuțite

Dacă deții în arsenalul tău de ustensile o pilă de ascuțit cuțite (masat), înseamnă că ți-ai îndeplinit deja o mare parte din datoria de recunoștință pe care o ai față de cuțitul tău. Loialitatea tovarășului ascuțit merită să fie răsplătită zi de zi. Și cum ai putea să faci asta mai bine, dacă nu păstrându-l în cea mai bună formă a sa?

O lamă ascuțită și îngrijită în permanență te va răsplăti cu tăieturi precise și cât mai aproape de perfecțiune. Un masat, sau pilă cu tijă cilindrică și mâner, este un instrument foarte ușor de mânuit cu care poți revigora tăișul lamei în mod eficient și sigur.

Iată cum să folosești acest instrument astfel încât, atât mâinile tale, cât și lama cuțitului să se afle în deplină siguranță:

  • Așază un fund de lemn pe masa de lucru. Pentru o mai mare stabilitate, poți umezi un prosop de bucătărie pe care să îl plasezi sub tocător.
  • Poziționează masatul în poziție verticală pe fundul de lemn, cu vârful pilei în jos. Cu mâna stângă (dreaptă dacă ești stângaci), ține mânerul pilei și fixează masatul astfel încât să fie perfect perpendicular pe suprafața tocătorului.
  • Cu mâna dreaptă (stângă dacă ești stângaci), apucă bine cuțitul (la fel ca atunci când îl folosești ca să tai alimente). Pe toată durata operațiunii, cuțitul va fi poziționat cu mânerul spre corpul tău și vârful în față, iar partea tăioasă a lamei va fi orientată în jos, realizând un unghi de aproximativ 22,5 grade cu tija ascuțitorului.




  • Fixează baza lamei (capătul dinspre mânerul cuțitului) cât mai sus pe tijă, având grijă să menții același unghi de 22,5 grade între cele două. Împinge apoi ușor cuțitul spre tocător, trăgând în același timp spre tine, astfel încât să aibă loc acțiunea de frecare între lamă și masat, pornind de la baza lamei și până spre vârf. Mai exact, mișcarea care trebuie făcută este ca și cum ai tăia aerul dintre mânerul masatului și tocător. Fă această mișcare de 10 ori.
  • Repetă operațiunile de încă 10 ori și pe partea cealaltă a lamei. Gata, cuțitul e ca nou, iar mâinile tale sunt tefere și nevătămate.

Dacă urmărești show-uri culinare, cu siguranță ai văzut și alte moduri mult mai spectaculoase de a folosi masatul. De multe ori, pentru a impresiona audiența, chefii execută mișcări rapide și îndrăznețe, mânuind cele două instrumente cu maximă încredere și dexteritate. 

Poate că acest mic „spectacol” îți provoacă o oarecare admirație sau chiar invidie, dar fii pe pace, rezultatele obținute de ei sunt aceleași cu cele pe care le vei avea și tu aplicând metoda mai „cuminte” descrisă mai sus.

Dacă nu ai deja o pilă cilindrică de ascuțit, verifică oferta KUTT. Setul Takara Santoku îți oferă perechea perfectă dintre cuțit și masat.

Lasă un comentariu

Nu uita, comentariile trebuie aprobate înainte de publicare