Când vine vorba de cuțit, știi sigur că vrei unul robust, bine ascuțit, care să-și facă treaba rapid și cu precizie.
În bucătărie, ai mereu nevoie să simți că ești stăpân pe situație. Alegerea instrumentelor de lucru este crucială, dar, pentru a avea control deplin asupra lor, este important să știi cum să le mânuiești corect.
Iată ce este de știut și ce trebuie să faci ca să câștigi timp și să obții tăieturi precise de la cuțitul tău:
Alege-ți „armele” și câmpul de „luptă” cu rigoarea unui general de armată. Asigură-te că ai la îndemână:
2. PRINDEREA CUȚITULUI
Un cuțit bun e ca un cal nărăvaș: mândru, puternic și greu de stăpânit. Ca să-l strunești ușor, trebuie să-l iei cu binișorul. Mai întâi, cuprinde-i mânerul în palmă până îl simți confortabil, apoi fixează-l în mână sprijinind ușor degetul mare pe suprafața lamei. Iată cum:
Nu-ți fie frică să apuci mânerul cât mai aproape de bază. Degetul mare și arătătorul încovoiat peste călcâiul lamei îți conferă control total asupra mișcării. Vei fi în siguranță, iar cuțitul își va îndeplini sarcinile cu precizie și viteză. Urmărește materialul filmat din articol pentru o mai bună exemplificare.
Încearcă să cuprinzi în palmă cât mai mult din corpul mânerului. Cu cât distanța dintre lamă și mână e mai mare, cu atât controlul asupra cuțitului va scădea.
Arătătorul întins deasupra muchiei superioare îți creează doar o falsă impresie de siguranță. În realitate, degetul poate aluneca cu ușurință, iar manevrele devin nesigure. Evită să mânuiești cuțitul în acest fel.
O metodă mai puțin comună, dar nu greșită, de prindere a cuțitului este cu degetul mare peste partea superioară a cuțitului, așa cum poți observa în video-ul de mai jos.
În timp ce tai sau toci, fii mereu atent ca degetele de la mâna opusă să nu se afle în raza de acțiune a cuțitului. Prinde alimentul cu degetele ușor încovoiate înspre interior, formând un fel de scut în fața lamei. Poți urmări filmarea de mai sus pentru a înțelege mai bine poziția corectă.
Dacă ți se pare incomod, poți folosi o protecție specială pentru degete, așa cum este cea inclusă în setul KUTT Hikari Chef Knife.
Cuțitul petrece mult timp în mâna ta. Învață aceste reguli simple, fii răbdător cu el și arată-i fermitate. Va deveni cooperant și maleabil, un partener strategic al gătitului inteligent și sofisticat.
]]>
Stelele Michelin reprezintă, în mod categoric, cele mai înalte distincții la care visează și pentru care se pregătesc și muncesc o viață întreagă, cei mai buni bucătari șefi din marile restaurante ale lumii.
Dar, ce sunt aceste stele Michelin și de ce sunt ele atât de râvnite în industria culinară internațională?
Făcând o scurtă trecere în revistă, este de menționat faptul că istoria acestor prestigioase distincții se leagă de anul 1900 și de gândirea progresistă a fraților Andre și Edouard Michelin, fondatorii brandului francez de anvelope cu același nume. Poate părea destul de ciudat cum o companie care vinde cauciucuri pentru autovehicule a ajuns să modeleze și să dicteze evoluția întregii industrii culinare, însă există o explicație destul de simplă pentru acest fapt. Pentru a-și crește vânzările, frații Michelin au gândit o strategie prin care să încurajeze călătoriile cu mașina prin Franța și au publicat primul ghid gratuit cu sfaturi pentru șoferi, hărți, recomandări de cazare, restaurante și stații de alimentare. În acest fel, cei doi sperau ca tot mai mulți oameni să se simtă motivați să cumpere o mașină pentru a călători, lucru care ar fi dus, desigur, la creșterea cererii de anvelope.
Se pare că cei doi francezi au tras lozul câștigător, ghidul dovedindu-se a fi o strategie foarte inteligentă de marketing, care le-a crescut notorietatea, dar și profiturile. Stelele Michelin au apărut mai târziu, iar din 1930 ghidul a început să întocmească liste de una, două sau trei stele pentru cele mai apreciate restaurante. Sistemul de acordare a stelelor se bazează și acum, la fel ca atunci, pe inspectori complet anonimi, un fel de „mystery shoppers” pasionați de mâncare, cu pregătire și calități reale de observare și evaluare a restaurantelor pe care le vizitează.
Ca o clarificare, stelele Michelin se acordă restaurantului și nu bucătarului, însă, în majoritatea cazurilor chefii sunt și proprietari ai restaurantelor premiate, astfel că devin posesori direcți ai distincțiilor acordate de Ghidul Roșu Michelin. Criteriile de acordare iau în calcul, bineînțeles, calitatea ingredientelor, gustul, prezentarea preparatelor, prin urmare, măiestria și creativitatea bucătarului sunt decisive.
Haideți să vedem cum arată Top 10 chefi în 2021, după numărul de stele Michelin:
Chiar dacă aspirațiile voastre în bucătărie nu concurează neapărat cu reputația acestor magnifici ai gastronomiei internaționale, nu strică să mai aruncați din când în când câte o privire înspre farfuriile lor fastuos decorate și să vă lăsați inspirați de spiritul lor creator excepțional. Iar dacă veți fi suficient de norocoși, ceea ce vă și dorim, poate veți (mai) avea ocazia de a gusta experiența unei mese savurate în unul dintre restaurantele lor.
]]>O lamă ascuțită și îngrijită în permanență te va răsplăti cu tăieturi precise și cât mai aproape de perfecțiune. Un masat, sau pilă cu tijă cilindrică și mâner, este un instrument foarte ușor de mânuit cu care poți revigora tăișul lamei în mod eficient și sigur.
Iată cum să folosești acest instrument astfel încât, atât mâinile tale, cât și lama cuțitului să se afle în deplină siguranță:
Dacă urmărești show-uri culinare, cu siguranță ai văzut și alte moduri mult mai spectaculoase de a folosi masatul. De multe ori, pentru a impresiona audiența, chefii execută mișcări rapide și îndrăznețe, mânuind cele două instrumente cu maximă încredere și dexteritate.
Poate că acest mic „spectacol” îți provoacă o oarecare admirație sau chiar invidie, dar fii pe pace, rezultatele obținute de ei sunt aceleași cu cele pe care le vei avea și tu aplicând metoda mai „cuminte” descrisă mai sus.
Dacă nu ai deja o pilă cilindrică de ascuțit, verifică oferta KUTT. Setul Takara Santoku îți oferă perechea perfectă dintre cuțit și masat.
]]>Deși este o prezență mai puțin vocală în bucătărie, prosopul face parte din kitul obligatoriu pentru gătit. Dacă ai un cuțit bine ascuțit, un tocător solid și un prosop de bucătărie, ești gata oricând să te apuci de treabă. Gândește-te cum ar fi dacă nu ai avea de ce să îți ștergi mâinile în timp ce lucrezi, cu ce să usuci legumele abia spălate sau cu ce să apuci mânerul înfierbântat al cratiței. Cel puțin neplăcut, dacă nu chiar dureros.
Am auzit mulți bucătari care laudă precizia cuțitului, trăinicia tocătorului sau virtuțile tigăii cu care lucrează. Am auzit, însă, prea puțini care vorbesc despre importanța șervetului de bucătărie. Haideți, deci, să dăm prosopului ce e al prosopului și să recunoaștem: fără el ar fi pierdut până și cel mai priceput dintre chefi!
Cum să alegi prosopul de bucătărie
Practic, prosopul numără roluri nelimitate într-o bucătărie. Atât de multe sarcini de îndeplinit implică, în mod firesc, și multe calități de urmărit atunci când cumperi un prosop bun. Să le luăm pe rând.
MATERIALUL
BUMBACUL – Este considerat cel mai bun pentru prosoapele de bucătărie de orice fel. Motivul este legat de capacitatea mare de absorbție a lichidelor. Mai mult, această fibră naturală este moale la atingere și are o rezistență foarte bună. Îngrijit bine, un prosop de bumbac îți va fi fidel în bucătărie pentru o perioadă mare de timp.
IN – Prosoapele din in sunt de preferat când lustruiești pahare sau farfurii, datorită faptului că nu lasă puf și absorb umezeala aproape instantaneu. În plus, șervetele fabricate din in sunt, de regulă, mai ușoare și mai subțiri, fiind lejer de purtat la talie, legate de cordonul șorțului după modelul bucătarilor profesioniști.
MICROFIBRĂ – A devenit un material sintetic destul de popular pentru fabricarea lavetelor de bucătărie. Acestea pot absorbi și reține o cantitate mare de lichide, sunt ușoare și se curăță relativ simplu. Nu sunt potrivite, însă, pentru a apuca vase fierbinți, iar ca aspect nu pot egala nicicând eleganța naturală a bumbacului.
FIBRE DE BAMBUS – Lavetele din fibre de bambus se descurcă exemplar la lustruirea paharelor și a sticlei, în general. Bambusul este considerat și un material antibacterian.
VÂSCOZĂ – În combinație cu alte materiale naturale, cum ar fi inul, vâscoza contribuie la păstrarea culorilor și imprimeurilor originale și ajută țesătura să aibă o ținută mai fermă.
CULOAREA
În bucătăriile profesionale, prosoapele sunt mereu albe, simple și fără prea multe imprimeuri sau modele. Pentru chefi, cel mai mult contează partea practică a prosopului, și poate mai puțin cea estetică. Cu toate acestea, un șervet curat și strălucitor va fi cartea de vizită a oricărui bucătar care se respectă. Curățenia trebuie să fie primordială în orice loc în care se gătește, iar etalarea unui prosop impecabil și de bună calitate va transmite fix această preocupare pentru menținerea igienei.
În bucătăriile obișnuite, pe lângă albul clasic, culorile neutre, în tonuri naturale, sunt alese cel mai adesea. Acestea își păstrează aspectul original mai mult timp, chiar și după spălări repetate.
Prosoapele cu imprimeuri, modele, culori îndrăznețe sau mesaje haioase reprezintă o alternativă ieftină și la îndemână pentru a adăuga o notă de sofisticare sau veselie decorului bucătăriei. Dezavantajul acestora este că, în timp, datorită spălărilor multiple, culorile se vor estompa. Totuși, țesăturile din amestec cu vâscoză își pot păstra pentru mai mult timp culorile vii.
DIMENSIUNEA
Prosoapele de dimensiuni reduse, dar mai groase și din bumbac moale sunt potrivite pentru ștersul mâinilor. De asemenea, lavetele pentru curățat suprafețe nu au nevoie de dimensiuni mari pentru a-și îndeplini bine rolul.
Cele de dimensiuni medii sunt folosite la uscarea veselei, lustruirea tacâmurilor și a paharelor. Acestea nu trebuie să aibă țesătură groasă, deoarece trebuie să fie ușor de manevrat și să pătrundă cu ușurință in interiorul vaselor.
Un prosop cu dimensiuni generoase va fi de preferat atunci când avem de acoperit un aluat pus la dospit, un coș de picnic sau trebuie să zvântăm niște legume sau fructe. De asemenea, agățat de mânerul aragazului, un prosop mare se va așeza mai bine și va crea un efect estetic plăcut.
Cum să ai grijă de prosop
Prosoapele de bucătărie ieftine nu trebuie să constituie nicicând o opțiune. Un șervet ieftin te va trăda destul de repede și nu va fi capabil să bifeze toate îndatoririle ce îi revin. Un astfel de articol se va dovedi o investiție scumpă în timp, datorită vieții scurte pe care o are și nevoii de a fi înlocuit des. Cel mai înțelept este să ai un set de prosoape de calitate, din materiale rezistente, pe care să te poți baza în fiecare zi.
Dacă întreții corect un prosop bun, te vei bucura de loialitatea lui mult timp de acum înainte. Iată câteva reguli de urmat:
Lista sarcinilor zilnice din viața unui prosop:
Lista poate continua, desigur, și punem pariu că fiecare dintre voi ați mai găsi cel puțin o vocație de adăugat prosopului.
Alege-ți prosopul de bucătărie pe www.kutt.ro
]]>
Cu plăcere!
You are The Master Chef in your kitchen!
]]>
Ne-am propus să vorbim de data aceasta despre sare. Și nu pentru că este folosită zilnic în toate bucătăriile lumii și în aproape orice mâncare, ci pentru că, dincolo de banalitatea presărării unui praf de sare, stă însăși magia desăvârșirii gustului.
Clorura de sodiu (NaCl), denumită și sare de bucătărie, s-a bucurat întotdeauna de atenție. În antichitate, valoarea sa comercială a dus la crearea Drumurilor Sării, iar așezările situate pe aceste trasee au cunoscut dezvoltări înfloritoare. Ba mai mult, soldații romani erau adesea plătiți în sare, de unde și etimologia cuvântului salariu (sare derivă din latinescul sal). Despre ea se vorbește mult și în zilele noastre. Numeroase studii și cercetări medicale au pus în cârca drobului de sare serioase probleme de sănătate date de consumul excesiv în alimentație. Cu toate acestea, lumea medicală recomandă consumul de sare iodată (variantă sub care o găsim cel mai des în comerț pentru uz alimentar) pentru o funcționare normală a organismului.
Să ne întoarcem așadar la fața luminoasă a sării și să vedem de ce e bine să o adăugăm în mâncare. Moderația și dozarea consumului în limitele zilnice indicate de medici ne vor permite să beneficiem fără griji de calitățile care au făcut-o atât de populară.
Adăugată în murături, sarea are un efect natural de conservare. Nu fi însă mână largă și nu turna sare cu nemiluita în apa folosită la murat, în speranța că așa vei prelungi perioada de păstrare a legumelor. Nu sarea este principalul conservant din borcan, acolo joacă roluri importante și boabele de muștar, hreanul sau țelina. Așadar, e suficient dacă respecți un raport al conținutului de sare de 6-10% în apă.
Conservarea prin sărare umedă (saramură) presupune păstrarea alimentelor într-o soluție obținută din apă fiartă și răcită și 10-15% sare. Așa se păstrează diferite sortimente de brânză, măsline sau ciuperci.
Conservarea prin sărare uscată se aplică mai ales verdețurilor, dar și amestecurilor de legume pentru supe și ciorbe. Se realizează presărând sare direct peste frunze/ legume tocate (15-20% sare) în straturi succesive și închiderea ermetică a vasului. De asemenea, prin sărare uscată se conservă și carnea.
Conservarea alimentelor cu sare este o tehnică veche care dă roade și astăzi. O cunoaștem cu toții de la bunicii și bunicile noastre. E bine să știi că la murături și conserve sarea gemă neiodată se descurcă mult mai bine decât celelalte tipuri de sare.
2. Sarea în mâncăruri
Fie că e mic sau mare dejun, fie că e prânz sau cină, e musai să pui și un pic de sare. Mâncarea nesărată este fadă și fără farmec. La fel stă treaba și cu glumele nesărate - nu le gustă nimeni. Avem nevoie de sare nu numai pentru gustul plăcut pe care îl dă mâncărurilor, dar și pentru că facilitează transportul substanțelor nutritive spre celulele corpului, iar iodul cu care este îmbogățită are rol important în sănătatea umană.
Atunci când sărăm alimentele pe care urmează să le consumăm, programăm un mic experiment chimic ce va avea loc pe limbile noastre. În contact cu saliva, sarea va provoca o reacție la nivelul papilelor gustative care vor rămâne în alertă, astfel că celelalte arome vor fi amplificate, iar mâncarea va deveni mai savuroasă. Dulcele va fi perceput mult mai intens, în schimb gustul amar va fi estompat. Dacă nu îți place gustul prea amar al cafelei, pune un praf de sare în cană și vezi ce se întâmplă. Sună ciudat, dar zahărul nu elimină amăreala, ci mai degrabă o face sarea.
Sarea în bucate nu e aceeași dacă o adaugi la început, în timpul sau după gătire. Momentul în care alegi să faci magia e cheia care îți va debloca următoarele nivele de rafinare a gustului. Fii, deci, pe fază!
Carnea sărată înainte de a fi gătită va avea o textură mult mai fragedă. Boabele de fasole scufundate în apă cu sare vor fierbe mult mai repede și se vor înmuia mai frumos. Varza, dovleceii și castraveții scapă de apa în exces și se pot găti perfect dacă s-au sărat dinainte și s-au lăsat la scurs.
Dacă pui sare în timpul gătirii în apa în care fierb legumele, vei reduce timpul de preparare iar cantitatea pierdută de nutrienți din legume va fi mult mai mică. Dacă faci la fel cu pastele făinoase, cartofii sau orezul, acestea vor absorbi cantitatea potrivită de sare pentru un gust echilibrat și nu vor mai cere sărarea după ce ajung în farfurie. Sosurile îngroșate cu amidon se vor închega mult mai ușor dacă le adaugi sare în timp ce le prepari.
Sarea se pune la final, direct în farfurie, atunci când vrei să asezonezi preparatul, cum este și cazul salatelor. De asemenea, e bine să știi că pentru a preveni problemele de sănătate provocate de insuficiența de iod în organism, specialiștii recomandă adăugarea la final a sării iodate în preparatele gătite la temperaturi înalte, pentru a împiedica evaporarea iodului.
Ai remarcat că toate rețetele de prăjituri, cozonaci sau alte aluaturi dulci îți cer să adaugi un praf de sare? Totuși, dacă uiți de sare atunci când le prepari, nu înseamnă că ai ruinat iremediabil rezultatul. Nu e la fel ca atunci când uiți să pui făina, ouăle sau zahărul. Checul, tortul sau cozonacul vor arăta la fel, cu sau fără sare, însă vor fi un eșec sigur dacă uiți să pui oricare dintre celelalte ingrediente. Bun, și atunci care e treaba cu sarea? Ei bine, subtilitatea constă exact în rafinarea gustului celorlalte ingrediente adăugate. Sarea acționează ca un intensificator natural de arome. Așadar, gustul va avea acel „ceva” foarte plăcut, greu de definit, greu de uitat dar foarte ușor de sesizat mai ales atunci când lipsește. Praful acela de sare, aparent nesemnificativ, va acționa în profunzime și va face diferența.
Dar magia prafului de sare nu se oprește aici. Este dovedit faptul că sarea joacă un rol major și în formarea glutenului. Când adaugi sare, aluatul va deveni mai elastic, iar textura va fi mult mai bună. Exact ce trebuie atunci când faci preparate sofisticate de patiserie.
Adaugă și un praf de sare peste gălbenușuri înainte să le spumezi și vei observa cum culoarea cremei de ou va deveni mai intensă și mai aspectuoasă. Deserturile pe bază de citrice vor căpăta un gust mai fresh, iar gustul condimentelor parfumate va fi mai puternic atunci când adăugăm și puțină sare.
Sarea e bună în bucătărie dacă o folosim cu chibzuință. Îi apreciem aportul chiar și atunci când nu-i simțim neapărat gustul. Acesta este tâlcul „sării din bucate”.
]]>Pentru a beneficia în deplină siguranță de acest ajutor dezinteresat, e nevoie să respectăm câteva reguli elementare de curățare și igienizare a tocătorului.
Aflați care sunt acestea, citind mai jos și urmărind video-ul.
Pentru a asigura o igienă corespunzătoare, recomandăm igienizarea cât mai deasă a tocătorului, pentru îndepărtarea bacteriilor și a mirosurilor absorbite în fibrele de lemn.
Pentru această operațiune simplă, se pregătește o soluție din 75% apă și 25% oțet. Folosind un pulverizator, se stropește tocătorul pe ambele părți și se lasă la uscat în poziție verticală, sprijinit de perete.
3. Curățarea în profunzime:
Periodic (cel puțin o dată pe săptămână), este necesară o curățare în profunzime a tocătorului, prin care să eliminăm orice microbi sau bacterii ascunse în tăieturile de la suprafața lemnului. Se realizează fără prea mult efort. Aveți nevoie de o jumătate de lămâie și sare grunjoasă sau bicarbonat de sodiu.
Presărați sarea grunjoasă sau bicarbonatul de sodiu pe suprafața tocătorului și frecați bine cu jumătatea de lămâie. Clătiți apoi bine cu apă călduță și lăsați să se usuce în poziție verticală, sprijinit de perete.
Sfat: Puneți un prosop de bucătărie umed sub tocător în timp ce frecați suprafața acestuia. Nu va mai aluneca pe masa de lucru.
După curățarea în profunzime, se recomandă tratarea lemnului cu ulei vegetal sau ulei mineral, special creat pentru această operațiune. Acest tratament va închide porii și va împiedica lemnul să absoarbă alte lichide lăsate de alimentele cu care intră în contact.
Cu un șervețel îmbibat în ulei mineral (noi am folosit ulei special de la Ikea), ungeți bine ambele parți ale tocătorului și lăsați să se usuce peste noapte, în poziție verticală, sprijinit de perete.
Precizări și sfaturi suplimentare:
Atunci când cumpărăm cuțite, ne bazăm deciziile pe cântărirea beneficiilor pe care le câștigăm zi de zi în bucătărie. Alegem cu grijă brandul și tipul de cuțit, verificăm calitatea materialului, măsurăm lungimea, studiem forma mânerelor și identificăm sarcinile pentru care a fost proiectat. Pe scurt, investim bani și timp în aceste alegeri pentru că ne dorim cuțite puternice, bine ascuțite, pe care să ne bazăm cât mai mult timp.
O investiție bună aduce câștiguri bune. Ca să păstrezi randamentul ridicat, trebuie să protejezi cât mai bine capitalul investit. La fel este și în cazul cuțitelor. Ca să te bucuri cât mai mult de calitățile lor, trebuie să le acorzi suficientă atenție și să le ferești de riscuri.
Află mai jos ce să faci și ce să NU faci dacă îți dorești viață cât mai lungă pentru cuțitele tale.
Arată-i cuțitului tău că îl iubești, iar el îți va fi loial o viață!
]]>Oricât de inabordabil ți s-ar părea la prima vedere, află că, pe cât de spectaculos arată la exterior, pe atât de valoros este la interior. Conține atâtea fibre și vitamine cât să își construiască o carieră remarcabilă în rândul fructelor sănătoase și benefice organismului uman. Dacă mai bifăm și suculența parfumată a pulpei cărnoase din spatele solzilor lui puternici, putem concluziona că ananasul este o partidă foarte bună pentru proiectele noastre culinare.
Partea frumoasă (da, încă una) cu acest fruct este că, deși este foarte bun consumat așa, ca atare, poate fi implicat cu succes și în prepararea celor trei mese ale zilei. Face niște smoothie-uri absolut delicioase la micul dejun, transformă orezul într-un prânz senzațional, iar pizza hawaiiană este oricând o alegere inspirată pentru cină.
A, să nu uităm de desert! Dar, nici nu mai trebuie să îți spunem că, la capitolul dulcegării, ananasul are ca limită doar imaginația bucătarului. Gustul său dulce-acrișor este absolut irezistibil. Poți vedea mai jos cât de demențial arată prăjitura răsturnată cu ananas și mirodenii, făcută de Pancake Planet.
(photo credit Pancake Planet)
Rețeta completă o puteți citi aici sau dând click direct pe poză.
Acum, că am căzut de acord asupra multelor și strălucitelor calități pe care le are acest cuceritor de carieră, trebuie să recunoaștem că de cele mai multe ori evităm să îl cumpărăm în formă proaspătă din cauza faptului că devine cam ticălos atunci când vine vorba de curățat și feliat. Mai jos, îți explicăm câteva metode prin care poți face față cu succes acestui neajuns și te poți bucura de un ananas în toată splendoarea lui de fruct tropical fresh și foarte gustos.
Notă 1: Înainte de curățare, recomandăm spălarea fructului cu apă și uscarea cu un prosop de bucătărie, pentru a reduce riscul transferului de particule de murdărie de pe coaja ananasului pe miez, prin intermediul cuțitului sau al blatului de lucru.
Notă 2: Folosește întotdeauna un cuțit bine ascuțit (atunci când nu ai un dispozitiv special creat pentru curățarea ananasului).
Metoda 1:
În materialul video de la finalul articolului, am exemplificat această metodă simplă de a curăța ananasul.
Metoda 2:
Metoda 3:
Metoda 4:
Metoda 5 (cu dispozitiv special pentru tăiat ananas):
Dacă cunoști și alte metode de „îmblânzire” a ananasului, împărtășește-le cu noi în comentarii.
]]>
Adesea amintirile noastre despre copilărie se leagă de imaginea unei bunici simpatice, cu șorțul pus și cu mânecile suflecate, ce trebăluia neobosit în jurul oalelor, tigăilor și al cuptorului din bucătărie. Din buzunarele ei largi și înflorate, nu de puține ori ieșeau mici dovezi dulci de iubire cu care ne desfăta și ne potolea neastâmpărul.
Bunicile și mamele noastre purtau șorț. Aveau un cod al lor nescris, care le dicta, în mod firesc, o anume conduită vestimentară în gospodărie. Aveau o suită întreagă de șorțuri, toate croite după rolul care le era atribuit: șorțul cu pieptar pentru treburi în bucătărie, șorțul tip fustă pentru grădinărit, șorțul dublu pentru menaj sau șorțul „cel bun”- de pus duminica sau când veneau oaspeți la masă.
Femeile de atunci își coseau singure șorțul. Ele știau cum să transforme un accesoriu utilitar și banal în expresia sensibilității lor feminine. În timp, obiceiul purtării șorțului a devenit din ce în ce mai rar, de vreme ce tot mai multe femei au început să nu se mai identifice cu imaginea de gospodine cu normă întreagă.
Totuși, rolul șorțului în bucătărie a rămas la fel de important. Acum, când tot mai mulți oameni au revenit la obiceiul sănătos de a găti mai des acasă, în familie, utilitatea acestui accesoriu este tot mai evidentă, recăpătând terenul pierdut în bucătăriile de pretutindeni.
Iată ce super-puteri am găsit noi la șorțul de bucătar:
Dacă nu ai găsit încă șorțul potrivit pentru tine, intră aici și alege-ți modelul preferat.
]]>La prima vedere, tocătorul sau fundul de bucătărie este ales pe criterii emoționale declanșate de estetică sau preț. Prea multă lume acordă, pe nedrept, puțină atenție acestui accesoriu, față de cum ar merita de fapt.
Ca să beneficiezi de toate avantajele unui cuțit performant, trebuie să cunoști câteva aspecte esențiale, care fac diferența atunci când vorbim despre echilibrul potrivit între cele două instrumente ce stau la baza bucătăriei.
Materialul din care este fabricat tocătorul ar trebui să reprezinte un element decisiv în alegerea acestuia. Citește în continuare și vei afla de ce.
Bambus, plastic, piatră/granit sau lemn? Care este cel mai loial camarad?
BAMBUS
Fiind o alternativă mai ieftină a lemnului, bambusul este considerat un material sustenabil datorită rapidității cu care acesta crește și se regenerează în natură. Fibrele sale sunt foarte dure și rezistente, motiv pentru care acesta este supranumit și „arborele de fier”, deși este de fapt o plantă ierboasă și nu un copac.
PRO
CONTRA
Deși nu se împacă grozav cu lamele cuțitelor, tocătorul din bambus poate juca cu succes rolul unui platou de servire foarte chic.
PLASTIC
Reprezintă cea mai ieftină alegere în materie de tocătoare. Se găsesc ușor, într-o varietate de forme, dimensiuni și culori. Tocătoarele fabricate dintr-un plastic cu textură moale sunt destul de prietenoase cu lama cuțitului, însă cele din plastic dur și casant trebuie evitate dacă îți dorești viață lungă pentru cuțitul tău.
PRO
CONTRA
PIATRĂ/ GRANIT
Dacă te gândești să cumperi o placă de piatră, granit sau marmură pentru a o folosi pe post de tocător, renunță! Astfel de instrumente de lucru sunt destinate utilizării în patiserii sau cofetării, la manipularea diverselor aluaturi, foi de ciocolată ori fondant, pentru că ajută la menținerea unei temperaturi scăzute. A folosi cuțitul pe o astfel de suprafață dură înseamnă condamnarea la moarte sigură până și pentru lamele făcute din oțelul cu cel mai ridicat nivel de carbon.
PRO
CONTRA
LEMN
Lemnul reprezintă alegerea clasică pentru tocătorul de bucătărie, dar și cea mai populară. Motivele nu sunt puține, de aceea, în opinia noastră lemnul rămâne rege în lumea tocătoarelor. Are o frumusețe naturală ce îi imprimă eleganță, textura fibrelor sale face loc cu blândețe tăieturii cuțitului și fără să tocească lama, ține la distanță bacteriile și este rezistent în timp. Vom vorbi în articolele următoare și despre proprietățile specifice pe care le are fiecare dintre cele mai utilizate esențe de lemn.
PRO
CONTRA
Acum că ai aflat sau ai recapitulat toate aceste informații, acordă tocătorului atenția pe care o merită cu adevărat, pentru că de alegerea sa depinde sănătatea cuțitului tău, dar și succesul pe care îl vei obține făcând echipă cu perechea formată din cele două instrumente.
Verifică aici colecția noastră de tocătoare din lemn și alege înțelept.
]]>
Un cuțit bun, cu tăietura perfect echilibrată în raport cu alimentele prelucrate, îți va ușura considerabil munca și te va ajuta să obții rezultate excelente, cu un efort minim. În alegerea celui mai potrivit instrument pentru îndeplinirea sarcinilor tale, devine absolut esențială buna cunoaștere a anatomiei cuțitului și a rolurilor specifice pentru care acesta a fost proiectat.
Să ne cunoaștem mai bine cuțitul!
Cuțitul Bucătarului (Chef Knife)
Dimensiuni
De regulă, lama cuțitului bucătarului are o lungime de cca 20 de cm. Există și versiuni ale Chef Knife cu o lamă mai scurtă, în jur de 16 cm, însă bucătarii experimentați le preferă, în general, pe cele cu lama mai lungă.
Înălțimea lamei variază între 4 și 5 cm, fiind suficient de înaltă astfel încât dosul degetelor cu care sunt fixate alimentele să se poziționeze în siguranță de-a lungul părții superioare a lamei cuțitului.
Formă
La Chef Knife, linia lamei urmează, atât în partea de jos cât și în cea de sus, o curbă lină, orientată spre un punct central-superior, formând astfel un vârf ascuțit, caracteristic și foarte bine definit.
Material
Un Chef Knife de bună calitate va fi confecționat din oțel german, inoxidabil, cu conținut ridicat de carbon, care îi va asigura o duritate suficientă pentru menținerea ascuțimii timp îndelungat. De asemenea, calitatea superioară a oțelului va proteja lama de rugină sau de alte pete, de tocire și de alte tipuri de deteriorări.
Utilizări
Nu întâmplător este denumit cuțitul bucătarului, pentru că acest instrument este cel mai des utilizat în bucătărie. Având o lamă netedă, cu formă ascuțită, Chef Knife se pretează atât la tăierea legumelor, cât și a cărnii.
Lungimea suficient de mare și forma curbată a lamei permit o balansare ușoară a cuțitului pe blatul de lucru, ceea ce conferă confort în utilizare, dar și rapiditate. În general, utilizarea eficientă a cuțitului Chef Knife presupune tehnica de mișcare repetată sus-jos a cuțitului, cu menținerea contactului permanent între lamă și suprafața de lucru.
Utilizat astfel, cuțitul bucătarului va face o treabă excelentă nu numai în cazul tocării și mărunțirii legumelor și fructelor, dar și în cazul verdețurilor, permițând aplicarea rapidă a celor mai fine tăieturi.
Vei vedea că mulți bucătari utilizează cuțitul Chef Knife și la zdrobirea cățeilor de usturoi direct pe tocător, datorită durității și netezimii lamei late a acestuia.
Ca o concluzie, Chef Knife poate fi considerat un cuțit cu întrebuințare foarte largă, motiv pentru care este preferat de majoritatea bucătarilor din restaurantele europene, dar și de cei mai puțin experimentați în bucătărie sau de către aceia care nu doresc să investească în achiziționarea mai multor ustensile de tăiat, feliat sau tocat.
Cuțitul Santoku
Cuțitul Santoku își are originea, desigur, în bucătăria asiatică, fiind, în linii generale, versiunea japoneză a cuțitului bucătarului.
Dimensiuni
Lama unui Santoku măsoară, de regulă, o lungime cuprinsă între 13 și 18 cm, fiind mai scurtă comparativ cu cea a cuțitului bucătarului. Lucrurile se schimbă, însă, în ceea ce privește înălțimea lamei. Astfel, la Santoku, deschiderea pe înălțime a lamei este mai generoasă decât în cazul Chef Knife.
Comparativ cu Chef Knife, cuțitul Santoku este mai ușor și poate fi perceput de mulți dintre noi ca fiind mai confortabil de ținut în mână.
Formă
O altă diferență notabilă între cele două tipuri de cuțite se referă la forma lamelor. În contrast cu Chef Knife, lama cuțitului Santoku își păstrează deschiderea pe o lungime mai mare, iar muchia inferioară își menține linia plată până aproape spre vârf. Muchia superioară a lamei desenează o curbă abruptă în imediata vecinătate a capătului cuțitului, formând astfel un vârf „turtit”, caracteristic, mai puțin „amenințător” decât al Chef Knife-ului.
Material
La fel ca Chef Knife, și cuțitul Santoku, alcătuit din oțel inoxidabil cu conținut ridicat de carbon, se va dovedi extrem de durabil și rezistent. Suprafața lamei Santoku este prevăzută cu alveole conturate în partea inferioară a muchiei, care împiedică lipirea alimentelor de cuțit.
Utilizări
În traducere, santoku înseamnă „cele trei virtuți”, referindu-se la cele trei tipuri de tăieturi pentru care a fost conceput acest cuțit: feliere, mărunțire și tocare. Asemeni rudei sale europene, cuțitul Santoku se pretează atât utilizării în cazul legumelor, cât și al cărnii. Acest cuțit se dovedește a fi foarte eficient în obținerea feliilor fine de fructe sau legume.
Ca tehnică de mânuire, lama plată a cuțitului Santoku nu permite o balansare ușoară, la tocare aceasta pierzând contactul cu suprafața de lucru, de aceea mișcarea de tăiere trebuie orientată în direcția înainte-înapoi. La această operațiune, degetele care fixează alimentele vor fi ținute cu vârfurile îndoite în direcția opusă lamei cuțitului, astfel încât să nu existe riscul de accidentare.
Așadar, care este mai bun? Santoku sau Chef?
Aceasta nu este o întrebare la care se poate răspunde cu A - Santoku sau B – Chef Knife. Referindu-ne la cele două tipuri de cuțite, sub nicio formă nu putem stabili o ierarhie vorbind despre unul dintre acestea ca fiind mai bun sau mai prost decât celălalt.
Este pur și simplu vorba despre două cuțite cu o anatomie diferită, care implică tehnici de mânuire distincte, dar care sunt folosite pentru a executa operațiuni similare și pentru a obține rezultate asemănătoare.
Până la urmă, a alege între Santoku și Chef Knife rămâne o chestiune legată de preferințele personale ale fiecărui bucătar sau de cât de bine stăpânește acesta o tehnică sau alta de mânuire a cuțitului.
Fie că alegi Santoku sau Chef Knife pentru bucătăria ta, prioritare rămân criteriile legate de calitatea materialelor din care este confecționat cuțitul. O lamă din oțel inoxidabil cu conținut ridicat de carbon va asigura durabilitate și rezistență mare unuia dintre cele mai utilizate instrumente din bucătăria ta.
Consultă aici oferta noastră de cuțite Santoku și Chef Knife și alege-ți preferatul!
Gătește inteligent, gătește cu un cuțit KUTT!
]]>
Photo credit: Email de Sighisoara
Photo credit: Victoria Finala
Photo credit: Irina Georgescu
Photo credit: Pancake Planet
Photo credit: Daniella Olaru
Photo credit: Alina Chitu
Inspiră-te și lasă magia să se întâmple!
]]>