Livrare gratuita prin curier rapid pe teritoriul României | Livrare prin DHL în Europa

Cum ții corect cuțitul în mână

 

 

Când vine vorba de cuțit, știi sigur că vrei unul robust, bine ascuțit, care să-și facă treaba rapid și cu precizie.

În bucătărie, ai mereu nevoie să simți că ești stăpân pe situație. Alegerea instrumentelor de lucru este crucială, dar, pentru a avea control deplin asupra lor, este important să știi cum să le mânuiești corect.

Iată ce este de știut și ce trebuie să faci ca să câștigi timp și să obții tăieturi precise de la cuțitul tău:

  1. PREGĂTIRI DE ÎNCEPUT

Alege-ți „armele” și câmpul de „luptă” cu rigoarea unui general de armată. Asigură-te că ai la îndemână:

  • Un tocător solid și bine antrenat, care nu va dezerta la prima încercare (îl poți fixa mai bine pe blatul de lucru așezând sub el un șervet umed)
  • Un aliat de încredere - cuțitul tău cu lamă brici și mâner puternic

 

      2. PRINDEREA CUȚITULUI

Un cuțit bun e ca un cal nărăvaș: mândru, puternic și greu de stăpânit. Ca să-l strunești ușor, trebuie să-l iei cu binișorul. Mai întâi, cuprinde-i mânerul în palmă până îl simți confortabil, apoi fixează-l în mână sprijinind ușor degetul mare pe suprafața lamei. Iată cum:

  

Nu-ți fie frică să apuci mânerul cât mai aproape de bază. Degetul mare și arătătorul încovoiat peste călcâiul lamei îți conferă control total asupra mișcării. Vei fi în siguranță, iar cuțitul își va îndeplini sarcinile cu precizie și viteză. Urmărește materialul filmat din articol pentru o mai bună exemplificare.

 

Încearcă să cuprinzi în palmă cât mai mult din corpul mânerului. Cu cât distanța dintre lamă și mână e mai mare, cu atât controlul asupra cuțitului va scădea. 

 

Arătătorul întins deasupra muchiei superioare îți creează doar o falsă impresie de siguranță. În realitate, degetul poate aluneca cu ușurință, iar manevrele devin nesigure. Evită să mânuiești cuțitul în acest fel.

O metodă mai puțin comună, dar nu greșită, de prindere a cuțitului este cu degetul mare peste partea superioară a cuțitului, așa cum poți observa în video-ul de mai jos.

 

  1. FIXAREA ALIMENTELOR PE TOCĂTOR

În timp ce tai sau toci, fii mereu atent ca degetele de la mâna opusă să nu se afle în raza de acțiune a cuțitului. Prinde alimentul cu degetele ușor încovoiate înspre interior, formând un fel de scut în fața lamei. Poți urmări filmarea de mai sus pentru a înțelege mai bine poziția corectă.

Dacă ți se pare incomod, poți folosi o protecție specială pentru degete, așa cum este cea inclusă în setul KUTT Hikari Chef Knife.

 

Cuțitul petrece mult timp în mâna ta. Învață aceste reguli simple, fii răbdător cu el și arată-i fermitate. Va deveni cooperant și maleabil, un partener strategic al gătitului inteligent și sofisticat.

 

Lasă un comentariu

Nu uita, comentariile trebuie aprobate înainte de publicare